Pot şi eu să cânt Für Elise? Dar Alla Turca? Și oare ce muzică ascultă oamenii în Japonia? Şi din ce instrumente e formată o orchestră? Oare muzica ne poate face să fim veseli sau gânditori?
Dacă regăsești aceste curiozități și vrei ca vara aceasta copilul tău să descopere mai multe lucruri despre fascinanta lume a muzicii, îl așteptăm în tabăra muzicală urbană pe care am pregătit-o împreună cu prietenii de la asociația Câte-n lună și-n mansardă. Cursurile sunt acompaniate de lecţii intensive de pian și percuție și se vor desfășura într-o atmosferă încărcată de muzică, joacă și voie bună.
Copiii vor face cunoştinţă cu primele noţiuni care îi vor introduce în fascinanta lume a muzicii şi le vor deschide gustul pentru a învăţa să cânte la un instrument sau pur şi simplu, pentru a deveni melomani. Iar pentru cei care sunt deja familiarizați cu aceste noțiuni și îndrăgesc deja muzica, vom merge mai departe în călătoria noastră muzicală: vom povesti despre instrumente și părţile lor componente, precum și despre alcătuirea unei orchestre. Și marii compozitori își vor găsi locul în poveștile noastre: vom afla amănunte interesante din viaţa lor şi le vom audia cele mai cunoscute creaţii. Vom explora muzica a diferite popoare, dar și cultura populară românească.
Pe lângă atelierele de muzică şi cursurile individuale, copiii se vor împrieteni cu muzica şi prin intermediul atelierelor creative:
Atelierul de explorare corporală prin mişcare, muzică şi culoare – Folosind joaca, dar şi elemente de dramaterapie, copiii işi vor descoperi corpul în relație cu muzica, işi vor lua în stăpânire spaţiul şi vor face cunoştinţă într-un mod inedit cu noţiuni legate de muzică, mişcare şi culoare.
Jocuri cu tâlc – Prin joc, ne propunem să-i ajutăm pe copii să își descopere și să își folosească capacitatea de comunicare (construirea de replici pentru teatrul de umbre, joc de rol cu păpușile), dezvoltarea de abilități manuale (lipit, decupat, manipulări fine), dobândirea unor cunoștințe din domenii diverse (confecționare de instrumente muzicale, povești din hârtie, atelier despre plante), împrietenirea cu diverse texturi, forme, dezvoltarea imaginației și transpunerea țn plan real a propriilor idei, prin metode creative și ludice.
Perioada de desfăşurare: 18-22 iulie 2016
Program: de luni până vineri, între orele 9 şi 17.
9:00 – 10:30 – atelier de explorare corporala prin mişcare, muzică şi culoare
10:30 – 11:00 – gustare de fructe/ biscuiţi
11:00 – 13:00 – atelier de muzică
13:00 – 14:00 – pauză de prânz
14:00 – 15:30 – atelier de arte plastice
15:30 – 17:00 – cursuri individuale de pian
Vârsta recomandată: 6-10 ani.
Costuri: 650 lei/ copil. Masa de prânz nu este inclusă în preţ; aceasta va fi asigurată prin intermediul unei firme de catering, contra cost, prețul fiind stabilit în funcție de numărul de participanți înscriși.
Înscrierea se face prin achitarea unui avans de 300 lei.
Tabăra se va desfăşura în grădina şi în atelierul de muzică Mozartinno (str. Petre Creţu nr. 28, sect. 1, Bucureşti).
Tabăra se va organiza doar dacă există cel puțin 6 copii înscriși.
Mai multe informaţii: tel. 0726.26.89.72, ateliermozartinno@gmail.com